the end of a full of bullshit blog

„Gata? Te laşi de scris?” ar fi întrebarea unui critic nesuferit.
„Nicidecum. Aberaţiile mele electronice te vor scârbi în continuare, până ce nici propria viaţă nu mă va mai suporta şi va dori să scape de un dobitoc.” ar fi răspunsul meu.
Nu mă suportă mulţi. Şi ce? Porcăriile pe care le scriu nu ucid pe nimeni, deci eu ar trebui să fiu cel supărat. Am dreptul să fiu sătul de o viaţă jegoasă, într-o Românie de căcat, în nişte vremuri adorabil de impotente. Asta nu mă face pe mine mai potent, ci mai impotenţi pe voi, cei care sunteţi prea mândri ca să vă acceptaţi statutul. O să spuneţi că vreau să par mai interesant. Greşit: n-o să spuneţi nimic, v-a expirat timpul pentru asta; o să râdeţi de mine cu curul, atât. Cine vă opreşte?
De fapt, totul e ficţiune, viaţa e un profund orgasm pe un pat ce pute într-un hal lacrimogen, iar sărăcia şi imposibilitatea nu există decât din dorinţa de autovictimizare. Toate sunt doar cuvinte aruncate cu un sarcasm ce provoacă o plăcută durere. De altfel, toţi suntem masochişti, dar ne simţim prea importanţi să recunoaştem.
Spun adevăruri: sunt un nemernic înfumurat, aşa-i? Aprobaţi, că doar n-o să-mi ridicaţi niciunul statuie. Nici nu îmi trebuie, nu vreau ca ciorile să se cace în capul meu.

Deci, da, blogul se închide. Are aproape un an şi pute precum pipa mea după mai mult de cinci folosiri. Dar nu scăpaţi de mine. Renunţ la serviciul Blogger în favoarea unui site personal neplătit (din sărăcia falsă…cum dracu’ eu o văd aşa reală?). Deci vă aştept cu braţele deschise pe site-ul Mihail Simionescu şi implicit pe blogul Mihail Simionescu. Mi-am propus să fiu mai serios, să scriu mai frumos, deşi nu mă încântă, că nu vreau nici să ajung să am miere pe mine (nu că aş avea vreo şansă). Dar, de nevoie, o să pun piper în miere. Ca să vă usture de fiecare dată când îmi accesaţi site-ul.

V-am pupat!